Un judecător de la Curtea Superioară din Los Angeles a ordonat vineri deschiderea unei anchete privind „starea de sănătate, educația și bunăstarea” lui Paris Jackson, după ce fiica lui Michael Jackson a încercat să se sinucidă, săptămâna aceasta, potrivit unor documente oficiale, citate de Reuters.
Miercuri, adolescenta a încercat să se sinucidă tăindu-și venele de la încheietura mâinii drepte și luând multe pastile analgezice, după care a telefonat la un număr special creat pentru persoanele care încearcă să își ia viața. Ea a fost transportată de urgență la un spital din zona Los Angeles, potrivit informațiilor oferite de mama ei biologică, Deborah Rowe, în emisiunea TV „Entertainment Tonight”.
Bunica și tutorele legal al lui Paris, Katherine Jackson, a declarat, miercuri, prin avocatul său, că „Paris se simte bine din punct de vedere fizic și primește îngrijirile medicale corespunzătoare”. „Este deja un lucru dificil să fii un adolescent sensibil la 15 ani, indiferent de cine ești”, a spus Katherine Jackson. „Este și mai dificil când pierzi cea mai apropiată ființă din viața ta”, a mai spus aceasta.
Site-ul specializat în știri mondene TMZ.com – care a difuzat primul știrea despre tentativa de sinucidere – spune că Paris a fost supusă unei evaluări psihiatrice.
După moartea lui Michael Jackson, în 2009, mama acestuia, Katherine, în vârstă de 83 de ani, a fost numită tutorele celor trei copii ai starului – Paris, Prince Michael și Prince Michael II, cunoscut și ca „Blanket” -, conform dorinței starului, exprimată în testamentul său. Bunica celor trei împarte custodia copiilor cu vărul acestora, TJ, care a devenit tutore temporar, după ce Katherine Jackson a fost dată dispărută, în luna iulie a anului trecut. Rudele lui Katherine Jackson au raportat absența acesteia după ce femeia nu i-a mai văzut pe nepoții săi timp de 10 zile. Ulterior, mama lui Michael Jackson a spus că, în această perioadă, s-a relaxat într-o stațiune.
Principalii beneficiari ai averii lui Michael Jackson sunt copiii lui Michael Jackson, mama cântărețului și câteva organizații de caritate. Avocatul John Branca și producătorul muzical John McClain au fost numiți administratori ai fondului, într-un testament pe care Michael Jackson l-a semnat cu mult timp înainte de a muri.
Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, în 2009, în urma unei „intoxicații grave” cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale și în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray.
Găsit vinovat de ucidere involuntară, medicul Conrad Murray a primit pedeapsa maximă în noiembrie 2011, fiind condamnat la patru ani de închisoare.
Katherine Jackson este implicată în această perioadă într-un proces la Los Angeles contra companiei organizatoare de concerte AEG, căreia familia Jackson îi reproșează că a dat dovadă de neglijență atunci când l-a angajat pe medicul Conrad Murray pentru a avea grijă de sănătatea lui Michael Jackson.